M-am născut în Piteşti în 5 ianuarie 1957.
Am absolvit Şcola Generală nr. 3 şi Liceul Zinca Golescu din Piteşti şi apoi am urmat cursurile Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca pe care am absolvit-o în 1983. Perioada studiilor universitare de la Cluj a fost o periodă de mare efervescenţă în viaţa mea, o adevărată răscruce pe un drum, care se va adeveri a fi plin de provocări şi de explorări binecuvântate.
Am trăit într-o atmosferă de studiu încărcată de profunde semnificaţii pentru cariera de medic şi apoi de homeopat. În amfiteatrul în care s-a desfăşurat examenul de admitere se afla un citat al unuia dintre întemeietorii Şcolii Medicale Clujene, profesorul Iuliu Haţieganu "Nu exista boli, există bolnavi". Acesta a fost firul Ariadnei care ne-a călăuzit anii de studenţie: atmosfera de studiu intens pentru a aplica în practică medicina ca ştiinţă şi artă! Cunoştinţele dobandite de la maeştrii noştri erau forjate în îndelungul exerciţiu de practică şi comunicare cu pacientul, pentru a-i descifra atât mecanismele bolii din corpul fizic, dar şi de a depăşi formalul spre a pătrunde subtilele mecanisme mental emoţionale. În acest ORAŞ LUMINĂ am avut şansa de a trăi ca discipoli ai minunaţilor maeştri şi într-o comunitate care includea colegi veniţi din multe ţări ale lumii (Germania, America de Sud, SUA, Orientul apropiat, Coreea, Mauritius, Grecia) pentru a studia alături de noi, în această citadelă studenţească de recunoscut prestigiu. Am rămas prieteni pe viaţă şi am trudit să fim doctori pentru corpul fizic, dar şi un balsam pentru sufletul pacienţilor noştri. Misiunea nostră cea mai importantă este să restabilim sănătatea, pe toate planurile fiinţei umane.
Am practicat medicina alopată ca medic specialist de medicină generală, dar am constatat că am nevoie de o soluţie în plus, care să ajute nivelul stării de sănătate al pacienţilor mei. Descoperirea homeopatiei a fost momentul de răscruce în cariera mea. Am decis că aceasta este calea care va fi benefică pentru a practica medicina, utilizând remediile homeopate pentru restabilirea stării de sănătate a pacienţilor şi a le readuce starea de bine în plan mental-emoţional. Şi nu e nimic întâmplător, pentru că acel citat al Prof. Iuliu Haţieganu era viu în mintea mea şi îmi cerea să rămân dedicată acestei vocaţii.
Am absolvit competenţa de homeopatie în 1994.
În 1996 am avut şansa de a întâlni grupul homeopaţilor de la London College of Homeopathy. Am urmat cursurile acestor valoroşi şi entuziaşti homeopaţi, care au predat bazele homeopatiei clasice şi au creat un flux de cunoştere a homeopatiei, la care am rezonat cu mare entuziasm şi dăruire. Le rămân recunoscătoare pentru totdeauna pentru dedicaţia cu care au predat şi m-au călăuzit pentru a descoperi noi orizonturi de evoluţie.
Graţie acestei noi etape de dezvoltare din viaţa mea, am descoperit cărţi importante: "Ştiinţa Homeopatiei" scrisă de Prof. George Vithoulkas şi cărţile de homeopatie clasică ale Dr. Vassilis Ghegas, elev al Prof. George Vithoulkas, pe care le-am tradus în limba română şi publicat, începând din anul 2000. Acestea au reprezentat pietre de temelie ale unui nou început în viaţa mea de medic homeopat.
În 1998 am avut privilegiul de fi admisă la un curs organizat de NICARE din Irlanda, sub patronajul Queens University din Belfast, Northern Ireland, împreuna cu alti 12 colegi din România. A fost un alt reper extrem de important în perfecţionarea abilităţilor de comunicare în practica medicală şi care mi-a servit ca trambulină de lansare intr-o activitate ulterioară. Arta predării unui nou mod de comunicare cu pacientul în practica medicală, utilizarea tehnicilor de comunicare în activitatea medicului de familie. În aceasă perioadă de 3 ani sub îndrumarea minunaţilor noştri lectori: Dr. Greta Ross, Dr. Patrick McEvoy, Dr. Peter McRory, Dr. Iain McDonald, am descoperit ca vocaţia medicului este o ştiinţă care se aplică în mod creator, prin tehnici de comunicare ale consultaţiei pacientului, care este în centrul preocupărilor medicului. Utilizarea întregului arsenal investigaţional este o completare a artei dialogului cu pacientul şi colegii de breaslă. Fără aceste repere, medicina rămâne doar un dialog al... surzilor!
Am devenit lector acreditat în medicina de familie, calitate pe care am dobândit-o prin acreditarea din Irlanda şi apoi în România. Ulterior ca lector de homeopatie, în 2001. Din 1999 am decis ca misiunea mea principală este de a continua ca medic homeopat la cabinetul meu, pe care l-am numit HOMEOPRAXIS! De atunci şi până acum desfăşor activitatea de medic homeopat în oraşul Piteşti.
În perioada 2000-2003 am studiat cursul IACH susţinut de Prof. Vithoulkas şi în 2003 am tradus şi publicat cartea "Ştiinţa Homeopatiei" a prof. George Vithoulkas, pe care o consider o piatră de temelie sine qua-non a construcţiei carierei fiecărui homeopat.
În 2006 am călătorit pentru prima dată în India pentru a audia cursul grupului şcolii de homeopatie din Mumbai condusă de Dr. Rajan Sankaran, organizat în Goa, timp de 2 săptămâni. A fost o experienţă extraordinară pentru mine, metoda senzaţiei e o nouă răscruce pe care am descoperit-o şi pe care o dezvolt în ultimii ani. Această perioadă a adus un nou elan în viaţa mea de homeopat, mi-a îmbogăţit experienţa acumulată prin abordarea cunoaşterii noilor remedii şi într-o nouă reflectare, pe a celor cunoscute!
În 2007 am descoperit doi minunaţi mesageri ai homeopatiei indiene în persoana Dr. Bhawisha şi Shachindra Joshi, pe care i-am invitat să vină la Bucureşti. În perioada 2010-2013, seminarele lor au reprezentat experienţe extraordinare pentru cunoaşterea noilor tărâmuri ale homeopatiei. Sunt experienţe extrem de preţioase, pentru că ne ghidează spre o prescripţie rafinată şi de mare calitate a remediului homeopatic.
În decursul anilor am audiat homeopaţi valoroşi de la care mi-am îmbogăţit cunoştinţele şi am accesat noi orizonturi: Dr. Gabriel Campuzano, Dr. Johnatan Shore, Dr. Roger Morisson, Dr. Nancy Herrick, Dr. Divya Chhabra, Dr. Jan Scholten, Dr.Johnatan Hardy, Dr. Massimo Mangialavori.
Homeopatia reprezintă o medicină a viitorului, chiar dacă se încearcă negarea evidenţelor practice. Pentru mine a reprezentat o regăsire a încrederii în vocaţia mea de medic vindecător şi mi-a descătuşat capacitatea creativă. M-a determinat să imi distilez răbdarea şi să perfecţionez cunoaşterea dincolo de ceea ce părea a fi "limită", să continui să imi eliberez energia ca să caut asocieri şi soluţii creative. E o provocare fascinantă, nici un caz nu e identic cu celălalt şi remediul capătă noi valenţe în lumina noilor descoperiri! E o artă fascinantă şi o ştiinţă care capătă formă din ce în ce mai palpabilă datorită evidenţelor probate în studii din ce în ce mai numeroase!
Sunt recunoscătoare tuturor celor care m-au susţinut direct şi indirect, familiei mele, profesorilor mei, tuturor prietenilor mei şi nu în ultimul rând pacienţilor mei, care au avut încredere şi au constatat că HOMEOPATIA este o ŞTIINŢĂ şi o ARTĂ, reprezintă un tratament care acţionează individualizat, fără efecte secundare şi este profund vindecător la nivel mental, emoţional şi fizic, conducând la o restabilire a stării de sănătate!
dr. Ecaterina Floroiu